Una dintre primele lovituri date de Revolutia Romana a fost demolarea statuilor de trista amintire. In mod straniu, aproape tuturor participantilor li s-a schimbat destinul intr-un mod tragic. Au murit in urma unor boli incurabile, s-au sinucis, au plecat in exil, si-au pierdut functiile.

Cu toate ca, imediat dupa `90 toata lumea era pusa pe demolat simboluri si idei care aminteau de practicile comuniste, initiativa daramarii statuii lui Lenin de pe soclul sau din Piata (inca) Scanteii a apartinut unei personalitati care isi petrecuse mare parte a vietii in exil. Este vorba despre parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Simbol de necontestat al luptei anticomuniste, el a observat, cu prilejul primei vizite facute in Romania post decembrista, in februarie 1990, ca statuile liderilor comunisti Lenin si Petru Groza sunt inca pe soclurile lor, sfidand „noua oranduire” ce era pe cale sa se instaureze in Romania. El nu a cerut direct demolarea statuii, ci a sugerat acest lucru in discutiile purtate cu preotul Sorin Grecu, un fost discipol de-al sau, care l-a insotit peste tot pe toata perioada celor cinci zile ale vizitei in Romania si l-a aparat, precum scrie parintele Calciu intr-una din cartile sale, prin simpla lui prezenta, de atacurile eventuale ale agentilor securitatii. O boala incurabila… si parintele Calciu avea tot dreptul sa fie ingrijorat de aceste eventuale atacuri, mai ales ca, la scurt timp, starea de sanatate a domniei sale a inceput sa cunoasca o continua deteriorare. Ultima incercare de a invinge boala incurabila are loc in 2006, tot la Bucuresti, la Spitalul Militar. Se stinge doua saptamani mai tarziu, in America, cu numai doua zile inainte de a implini 81 de ani, rapus de cancer la pancreas. Culmea este ca a fost mai ingrijorat de faptul ca parintele Grecu s-ar fi putut imbolnavi in timpul grevei foamei incepute pentru a demola statuia lui Lenin, initiativa a carui autor moral era chiar sfintia sa.

De peste 20 de ani, in exil

Absolvent al Seminarului Teologic din Bucuresti, discipol al preotului Gheorghe Calciu Dumiteasa, parintele Sorin Grecu sta in exil de peste 20 de ani. El este cel care s-a luptat ca statuia lui Lenin sa fie data jos de pe soclul sau. La inceput a facut o petitie la Primarie, demers care a ramas, evident, fara rezultat. Apoi a intrat in greva foamei fara sa stie ca poate bea apa si ca poate beneficia de asistenta medicala. Din fericire pentru sanatatea lui, doar patru zile i-a trebuit multimii ca sa se organizeze si sa darame, cu de la sine putere, statuia lui Lenin de pe soclu. „Asa a biruit preotul Grecu prin post si rugaciune pe diavolul crimei si sustinatorii lui oficiali”, scrie parintele Calciu intr-una din cartile sale.

Vanat de securisti.

Dupa ce si-a castigat renumele de „Demolatorul lui Lenin si Groza”, parintele Grecu a inceput si el sa se simta supravegheat in orice miscare pe care o facea. Mai mult, a inceput sa primeasca amenintari cu moartea pentru el si pentru familia lui. in fata acestor presiuni a cedat si, din 1992, se gaseste in exil in Marea Britanie, tara care i-a acordat azil politic. Pana in martie 2013 a tinut predici in diverse parohii din Anglia, inclusiv in capela construita de el in curtea casei in care locuieste, dar, de anul trecut slujeste in Biserica Ortodoxa Greaca – Biserica Sf. Ap. Pavel si a Tuturor Sfintilor Romani din Rutland Road, East Ham, Londra.

Doua sinucideri ciudate

Gheorghe Gavrilescu

Gigi Macaragiul, asa era cunoscut unul dintre cei mai activi militanti impotriva comunismului in Romania. Nu a vorbit la „Europa Libera”, nu s-a suit pe tancuri, nu a adresat scrisori mai marilor Comitetului Central. Militant inca din 1987, la Brasov, Gheorghe Gavrilescu se face cunoscut pentru activitatea sa impotriva regimului comunist. Doi ani mai tarziu, il regasim in Piata Universitatii, strigand lozinci antiguvernamentale in seara de 20 spre 21 decembrie. Ca un miracol, este ocolit si de aceasta data de gloantele aparatului de represiune si ajunge in Comitetul Central. Spirit liber, nu ramane la impartirea functiilor in noul guvern si iese inapoi, in strada, unde credea ca este locul sau. Depresie postrevolutionara il regasim apoi, in martie 1990, cu macaraua in Piata Scanteii. Gigi Gavrilescu a daramat, in strigatele de entuziasm ale multimii, statuia lui Lenin. in aceeasi zi, a ajuns cu macaraua si la Facultatea de Medicina „Carol Davila”, unde a doborat si statuia fostului premier Petru Groza. Se spune ca initiativa sa brusca si solitara de a da jos statuia lui Lenin s-ar fi datorat si spiritului lui Calin Nemes, revolutionarul din Cluj, caruia i-ar fi spus ce are de gand sa faca si care l-a incurajat. Cazut intr-o inexplicabila depresie, Calin Nemes se sinucide, prin spanzurare, la 8 iulie 1993. Dupa disparitia prietenului sau Nemes, Gheorghe Gavrilescu pare a-si fi pierdut ritmul si increderea in viata. Isi cinsteste mentorul de la Cluj, in Piata Universitatii, cu o cruce modesta din lemn, semn ca a fost extrem de afectat de tragedie. Gavrilescu sfarseste si el cu streangul de gat, in data de 22 februarie 1994, infasurat in tricolor! A lasat un plic adresat ziaristului Lucian Avramescu, in care scria: „Ma duc alaturi de Calin Nemes si ceilalti martiri ai neamului nostru…” Daramarea lui Lenin de pe soclu seamana izbitor de bine cu o spanzuratoare. Statuia care nu-si gaseste odihna Ideea infiintarii unui parc al statuilor comuniste apartine asistentului universitar la Universitatea Nationala de Arta din Bucuresti, Ioana Ciocan. Initiatoarea „Proiect 1990!”, prin care a propus „umplerea” cu lucrari ale unor artisti inca necunoscuti a soclului lasat liber prin daramarea statuii lui Lenin. Mai mult, Ioana Ciocan se zbate, de doi ani si jumatate, sa infiinteze un Muzeu al Comunismului in Bucuresti. „in 1990, atunci cand noi ne gandeam cum sa facem sa aruncam Casa Poporului in aer, ungurii au votat o lege in Parlamentul de la Budapesta prin care au hotarat infiintarea si finantarea unui muzeu al statuilor din epoca stalinista. in 1991 au aprobat legea si, doi ani mai tarziu, parcul era gata, la marginea capitalei ungare. Iata ca, de 20 de ani, taie bilete pentru turistii, nu putini, care vor sa vada „Umbrele trecutului”. De la „bun de clopot” la „bun de alambic” La noi, decizia tine de Primaria Capitalei. Aici, cu exceptia unui consilier general care a spus ca, decat sa fie topita pentru un clopot de biserica e mai bine ca statuia sa ajunga alambic pentru tuica (declaratie care l-a costat nealegerea pentru un nou mandat…), nimeni nu s-a opus, ba chiar a parut ca se doreste un proiect si mai indraznet decat cel al doamnei Ioana Ciocan. Adica s-a propus construirea unei cladiri aferente, nu numai acordarea unui spatiu in parc, dar inaugurarea acestui muzeu in aer liber pare programata pentru… „Sfantu’ Asteapta!” Pana vor ajunge in clopotnita vreunei biserici, pe un soclu sau in curtea vreunei distilarii, statuile lui Lenin si Petru Groza sunt plimbate dintr-o locatie secreta in alta, pazite zi si noapte, pentru a opri tentativele de taiere cu flexul, care s-au facut deja simtite, de cateva ori. Urmele de flex confirma necesitatea pazei severe 6 euro cer ungurii, de 20 de ani, pentru fiecare bilet la Muzeul Comunismului.

Bani buni din „Umbra Comunismului”

Romania a avut un singur “Lenin”, Polonia ii ridicase doua staui, iar Letonia nu mai putin de 12. In unele foste republici sovietice, monumentele si muzeele inchinate primului lider comunist continua sa existe. Lenin inca „traieste” si in Occident. Danezii il viziteaza la „Muzeul muncitorilor” din Copenhaga, in Italia are doua statui, din care una este plasata in celebrele gradini ale lui Augustus din Insula Capri. In America sunt trei – la Las Vegas, Atlantic City si Seattle. Ungurii au un muzeu al statuilor staliniste, in Budapesta, percepand, din 1993 incoace, cate sase euro pentru fiecare bilet de intrare. La Berlin, Muzeul DDR este al doilea in ordinea interesului aratat de turistii straini ce viziteaza orasul.

via EVZ.ro

Written by admin