Parinte Sorin Grecu 2015

Are 53 de ani, din care 32 i-a petrecut în slujba Domnului. De 23 de ani se află în Anglia. Părintele Sorin Paul Grecu, muscelean de origine, este supranumit de cei care-l cunosc “demolatorul lui Lenin și Petru Groza”. A plecat din România în 1992, a obținut azil politic în Anglia.

Absolvent al Seminarului Teologic din București, promoția 1979 și al Facultății de Teologie din București, promoția 1984, preotul Sorin Grecu a părăsit România la doi ani de la Revoluție, convins fiind că democrația nu se va instala prea curând în țara noastră.

“Nu mai puteam rămâne. Simțeam că mă sufoc! Deși trecuseră doi ani de la Revoluție, aceeași milițieni și securiști mă urmăreau, îmi hărțuiau familia… Doar pentru că aveam alte convingeri decât cei care îl proslăveau pe Iliescu. Am fost elevul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa în perioada 1974-1979, când a fost arestat politic în România. Când a revenit în țară din America, după 1990, am fost alături de el pe parcursul celor 5 zile cât a durat vizita domniei sale. De-alungul carierei mele am cunoscut adevărații preoți ai ortodoxiei românești printre care parintele Argatu de la Cernica, părintele Cleopa, părintele Rafael Noica de la care am învățat ce înseamnă să slujești cu adevărat lui Dumnezeu și oamenilor”, ne spune preotul.

Sorin Grecu este căsătorit, are două fete și cinci nepoței de care este tare mândru. După ce a plecat din România în 1992 a ajuns în Anglia unde a cerut azil politic, pe care l-a obținut cu greu după câțiva ani. Abia după 4 ani de exil a putut să-și vadă familia lăsată acasă și abia în 2003 a putut să-i aducă mai aproape pe cei dragi.

În Londra, a ținut slujbe doi ani în Ilford, trei ani în Chelsea, iar în ultimii ani în Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Sf. Ap. Pavel si a Tuturor Sfintilor Romani din East Ham, Londra.
via ziarulromanesc.net

Written by admin