Statuia lui Lenin, care aproape 30 de ani a dominat Piaţa Scânteii, era lipsită de orice valoare artistică, spune George Banu:”Era doar un simbol al unei societăţi care s-a dovedit falimentară.”

Bucuresti Strict Secret: “Lenin” from Stelian Tanase on Vimeo.

Ca să fie îndepărtată din Piaţa Scânteii după revoluţie, preotul Sorin Grecu de la Parohia Sfântul Ilie din Teleorman a stat 72 de ore în greva foamei. La 4 martie 1990 dorinţa acestuia se împlineşte. Primarul Capitalei, Dan Predescu, e prezent la demolare şi declară că soclul va fi păstrat pentru a fi amplasat pe el un monument cu autentice valori artistice. Preotul Sorin Grecu îşi face public următorul obiectiv: în ziua următoare se va deplasa la statuia lui Petru Groza, de lângă Facultatea de Medicină, şi va intra în greva foamei pentru a cere şi demolarea acestia. George Banu nu a putut scăpa însă aşa uşor de Lenin, pe care l-a băgat în propria casă:”La începutul anilor ’90 eram la Lisabona cu un prieten care ulterior a fost ministrul Culturii în Rusia. Mi-a adus un cadou, ultimul bust al lui Lenin, căci uzina care le producea pentru toată lumea comunistă se închisese. L-am adus acasă, la Paris, şi i-am spus tatălui meu că i-am adus un cadou. El l-a deschis cu încetineală căci îi plăceau mult cadourile. Când a văzut ce-i înăuntru a avut o reacţie primitivă: -Ptiu, fir-ai al dracu’, să intri în casa mea…-. L-am dat băiatului unui prieten din Italia, nostalgic comunist, acum Lenin stă într-o vilă foarte şic din Roma!”

via stelian-tanase.ro

Written by admin